Partidul Poporului - Program Politic

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Partidul Poporului - Program Politic

Mesaj Scris de Costel Cornea la data de 10/11/2011, 01:07

PROGRAMUL POLITIC AL PARTIDULUI POPORULUI (Proiect)
Cuprins

1. O POLITICĂ RESPONSABILĂ, GHIDATĂ DE VALORILE MORALEI CREŞTINE
1.1. Partidul Poporului.
1.2. Renaşterea morală a societăţii româneşti prin valorile democraţiei creştine.
2. CONSTRUCŢIA STATULUI POPULAR..
2.1. Statul mafiot postdecembrist.
2.2. Un stat popular românesc, cu adevărat democratic.
2.3. Statul furnizor de servicii publice.
2.3.1. Politica externă.
2.3.2. Apărarea ţării.
2.3.3. Limba şi cultura naţională.
2.3.4. Educaţia. Şcoala.
2.3.5. Sănătatea. Spitalele.
2.3.6. Familia. Copiii. Tinerii.
2.3.7. Seniorii ţării.
2.3.8. Informaţia publică.
2.3.9. Serviciile publice locale.
2.4. Rolul statului în economie.
2.4.1. Monedă stabilă. Economie fără inflaţie.
2.4.2. Pieţe curate, cu lege, fără guvernanţi şi fără speculanţi.
2.4.3. Impozite şi taxe limitate. Bugete echilibrate.
2.4.4. Agenţi economici creatori de avuţie.
2.4.5. Protecţia capitalului.
2.4.6. Protecţia muncii.
2.4.7. Protecţia naturii.
3. CONSTRUCŢIA ECONOMIEI DEMOCRATICE.
3.1. Economia oligarhică postdecembristă.
3.2. Economia democratică.

1. O POLITICĂ RESPONSABILĂ, GHIDATĂ DE VALORILE MORALEI CREŞTINE
1.1. Partidul Poporului.
Istoria ultimelor secole arată că naţiunile care au avansat cel mai mult pe drumul bunăstării şi civilizaţiei sunt cele care s-au organizat şi au funcţionat ca societăţi democratice.
În societatea democratică, instituţiile statului, – parlament, guvern, instanţe judecătoreşti, etc. – inclusiv puterile şi atribuţiile de care acestea dispun, ca şi normele lor de funcţionare, sunt precizate în Constituţie, aprobate de cetăţeni, prin vot. Oamenii care conduc instituţiile statului democratic, care exercită puterile şi atribuţiile instituţiilor statale, sunt, de asemenea, aleşi de popor, prin vot. Acesta, spre deosebire de societăţile autocratice, dictatoriale, în care puterile, atribuţiile şi normele de funcţionare ale instituţiilor statului sunt stabilite de însuşi statul în cauză, tot statul fiind cel care îşi numeşte oamenii care să exercite puterea şi atribuţiile statale.
Practica mondială arată că societăţile democratice există şi funcţionează cu succes în condiţiile pluralismului politic, în prezenţa partidelor politice, structuri sociale capabile, pe de o parte, să sesizeze problemele, nevoile şi neajunsurile cu care se confruntă societatea la un moment dat, iar pe de altă parte, să conceapă soluţii pentru rezolvarea acestor probleme, adică să formuleze legile care să reglementeze acţiunile cetăţenilor, să împiedice unii cetăţeni să încalce libertăţile altora, să împiedice pe unii să facă rău altora. În plus, partidele politice sunt structuri capabile să formeze, să selecţioneze şi să propună alegătorilor oamenii care să exercite puterea statală, să formuleze legile şi să le pună în practică.
Partidele politice propun alegătorilor soluţii alternative pentru problemele cu care se confruntă societatea, soluţii alternative de guvernare.
Tot practica mondială ne arată că, în anumite condiţii, într-o anumită ţară, într-o anumită perioadă a dezvoltării, poate fi creată o situaţie în care partidele politice nu îşi îndeplinesc rolul ce li se cuvine în funcţionarea societăţii democratice. Ele se transformă în clanuri politice, ale căror interese sunt potrivnice celor ale cetăţenilor, scopul lor principal constituindu-l nu servirea cetăţenilor, ci propria lor îmbogăţire, prin jefuirea cetăţenilor. Pentru a-şi realiza interesele lor egoiste, partidele devenite clanuri politice intră în alianţe intrapartinice oculte, se „rotesc” la conducerea statului, pe care-l folosesc ca instrument de jaf şi manipulare.
Din nefericire, societatea românească postdecembristă este dominată de astfel de clanuri politice, instalate la conducerea statului român prin lovitura de stat din decembrie 1989 şi menţinute la putere prin manipulare şi corupţie. Dominaţia acestor clanuri este atât de puternică încât este aproape imposibilă crearea şi funcţionarea de partide politice normale, care să aibă ca scop real apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
În aceste condiţii, singura soluţie prin care vedem posibilă recucerirea puterii politice de către cetăţeni, respectiv formarea unei majorităţi parlamentare care să legifereze în favoarea drepturilor şi libertăţilor majorităţii cetăţenilor ţării, este organizarea unui pardid de largă reprezentare populară, un PARTID AL POPORULUI.
Partidul Poporului prezintă alegătorilor români o alternativă de guvernare competitivă, net deosebită de cele oferite de partidele care au guvernat România post-decembristă, o alternativă care să permită naţiunii române să iasă din mizeria materială şi morală în care se află şi să păşească pe calea prosperităţii şi civilizaţiei, alături de celelalte naţiuni ale Europei.
Partidul Poporului nu se adresează numai unui anumit segment al societăţii – cum ar fi segmentul întreprinzătorilor, al oamenilor de afaceri, sau segmentul salariaţilor, al ţăranilor, al intelectualilor, al pensionarilor, al tinerilor, al femeilor, etc – ci tuturor grupurilor sociale ale ţării.
Partidul Poporului propune tuturor românilor o nouă politică, formulată de oameni care nu au participat la guvernarea ţării nici în perioada comunistă, nici în perioada postdecembristă, oameni care nu s-au îmbogăţit prin hoţie şi înşelăciune, prin jefuirea avuţiei statului şi a cetăţenilor.
Oamenii pe care Partidul Poporului îi va propune ţării pentru a deveni membri ai Parlamentului şi ai Guvernului vor fi oameni care nu au făcut parte din parlamentele şi guvernele comuniste şi postdecembriste, oameni care s-au opus “reformei” prin care a fost jefuit şi distrus capitalul naţional, oameni care au refuzat să profite de pe urma “reformei” şi ”tranziţiei”.
Partidul Poporului propune românilor construcţia unui nou stat românesc, un stat popular, cu adevărat democratic, un stat creat de popor, care să guverneze pentru popor, nu pentru mafia guvernanţilor.
Partidul Poporului propune românilor crearea unei economii complet diferită de economia oligarhică construită de guvernanţii postdecembrişti. Propunem înlocuirea economiei oligarhice cu o economie în care cea mai mare parte a capitalului naţional să se afle în proprietatea privată a celei mai mari părţi a populaţiei, a clasei mijlocii, o economie bazată pe muncă, inovaţie şi capital, singura capabilă să asigure creşterea rapidă şi continuă a capitalului naţional, sporirea veniturilor primare, a profiturilor şi a salariilor, dar şi a pensiilor, şi a veniturilor bugetare destinate sănătăţii, educaţiei, culturii, sportului, apărării, ocrotirii sociale, etc., mai multă bunăstare pentru toţi, şi pentru întreprinzători şi pentru salariaţi, şi pentru vârstnici şi pentru tineri, şi pentru bărbaţi şi pentru femei.
1.2. Renaşterea morală a societăţii româneşti prin valorile democraţiei creştine.
Partidul Poporului se adresează tuturor cetăţenilor României, indiferent de credinţa religioasă a acestora, de vârstă, de sex, sau de etnie.
În Partidul Poporului poate intra orice cetăţean al României care aderă la doctrina politică populară, la programul popular de guvernare, şi care se angajează să participe la punerea în practică a acestei doctrine şi a acestui program de guvernare.
Doctrina politică populară, şi, inclusiv, programul de guvernare al Partidului Poporului are la bază valorile morale ale creştinismului, constituindu-se ca un ansamblu de principii şi de norme pentru construcţia socială, pentru construcţia statului, a relaţiilor dintre stat şi cetăţeni, a relaţiilor dintre cetăţeni.
La baza doctrinei politice populare şi, implicit, a programului popular de guvernare, este aşezată valoarea morală fundamentală a creştinismului – solidaritatea umană, iubirea faţă de semeni. Aceasta implică excluderea hoţiei şi înşelătoriei, ca modalităţi de îmbogăţire, de asigurare a bunăstării şi prosperităţii persoanle, excluderea minciunii, violenţei şi a războiului, ca modalităţi de satisfacere a intereselor individuale, comunitare, sau statale.
O concepţie politică întemeiată pe principiul solidarităţii umane, al iubirii între oameni, nu poate genera decât soluţii de guvernare corespunzătoare, specifice, legi, norme şi reglementări prin care să fie interzise şi sancţionate cu asprime furtul, hoţia, minciuna, înşelătoria, corupţia, violenţa, crima, războiul de agresiune, etc.
În concepţia noastră politică, primordială este libertatea individuală, libertatea cetăţeanului. Puterea statului trebuie limitată la strictul necesar. Statul trebuie să aibă numai atâta putere cât îi este necesară pentru a asigura maxim de libertate pentru cetăţenii pe care îi serveşte. Statul trebuie să aibă, însă, toată puterea care îi este necesară pentru a împiedica crima, hoţia, tâlhăria, minciuna, înşelătoria, specula, violenţa, războiul, etc.
Libertatea individului se exprimă nu numai prin independenţa cetăţeanului faţă de stat, dar şi prin independenţa cetăţeanului faţă de ceilalţi cetăţeni, prin egalitatea cetăţenilor în faţa legilor. Oamenii nu pot fi liberi decât fiind şi egali în faţa legii. Un drept în plus pentru un cetăţean, sau pentru un grup de cetăţeni, înseamnă un drept în minus pentru un alt cetăţean, sau pentru un grup de cetăţeni.
În plus, cetăţenii nu pot fi nici liberi, nici egali dacă nu sunt solidari, dacă fiecare nu recunoaşte şi nu respectă dreptul celorlalţi de a-i fi egali în drepturi, la fel de liberi ca şi el.
Cele trei valori sociale şi politice ale democraţiei creştine – libertatea, solidaritatea şi egalitatea oamenilor – sunt indisolubil legate, ele formând un tot unitar.
În concepţia politică populară, scopul final al oricărei organizări sociale sănătoase îl constituie realizarea plenară a personalităţii şi demnităţii fiecărui individ, fiecărui cetăţean.
Realizarea propriei personalităţi reprezintă dreptul fundamental al fiecărui individ. Este, în acelaşi timp, principala lui obligaţie şi responsabilitate.
Fiecare individ are libertatea şi obligaţia de a-şi construi viaţa bazându-se pe propriile sale forţe, pe propriul său talent, pe propriile înclinaţii, dorinţe şi aspiraţii, formate prin propriile decizii, pentru care poartă răspunderea în faţa conştiinţei sale şi în faţa lui Dumnezeu.
Realizarea propriei personaţităţi, transformarea fiecărui nou-născut într-un om complet şi adevărat, presupune ca fiecare să aibă libertatea de a-şi apăra viaţa şi să beneficieze de sprijinul statului în apărarea vieţii şi a integrităţii fizice şi psihice, să aibă acces la bunăstare materială – mâncare, îmbrăcăminte, locuinţă, etc – acces la educaţie, la informaţie, la cultură, la opinie, la asociere, la ocrotirea sănătăţii, la sport, acces la bucuria muncii şi a creaţiei.
Statul popular respectă dreptul individului la realizarea propriei personalităţi şi-l ajută să şi-l exercite.
Statul popular îşi asumă, prin Constituţie, responsabilitatea de a împiedica orice agresiune împotriva libertatăţii individului de a-şi dezvolta şi realiza propria personalitate şi demnitate.
Personalitatea fiecăriu individ este o rezultantă a interacţiunii dintre fondul germinativ cu care el este înzestrat prin naştere, educaţia pe care o primeşte de la ceilalţi oameni – în familie, în şcoală, în comunitate –, eforturile pe care le face şi deciziile pe care le ia în construcţia propriei vieţi.
În concepţia noastră, populară, omul este născut şi poate fi educat să devină bun, cinstit, harnic, corect, cumpătat, omenos, altruist, paşnic, respectuos şi iubitor faţă de semeni, dar el poate fi educat să fie rău, hoţ, excroc, lacom, egoist, agresiv, violent.
Omul este educat de oameni, de oamenii în mijlocul cărora trăieşte. Omul este educat de familie şi de comunitate, dar şi familia şi comunitatea devin neputincioase în faţa unui stat care are puterea de a permite, întreţine şi cultiva hoţia, înşelătoria, lăcomia, egoismul, agresivitatea.
Atâta timp cât statul va permite şi va cultiva furtul şi hoţia ca modalităţi de acces la bunăstare, mulţi oameni vor fura şi vor înşela; atâta timp cât statul va permite şi va cultiva minciuna ca modalitate de acces la bunăstare şi poziţie socială, mulţi oameni vor minţi; atâta timp cât statul va permite şi va cultiva utilizarea forţei pentru împărţirea dreptăţii, mulţi oameni vor fi violenţi, agresivi, criminali, îşi vor face singuri dreptate.
Statul instaurat în România după Decembrie 1989 este un stat care s-a născut şi îşi menţine existenţa prin violenţă, minciună şi hoţie. El a cultivat şi cultivă minciuna, hoţia, şantajul şi violenţa ca valori sociale, ca modalităţi legitime pentru accesul la bunăstare, la realizarea individuală.
Prin cultivarea acestor modalităţi imorale, necreştine, de realizare a propriei lor prosperităţi, guvernanţii României postdecembriste au făcut ca în societatea românească să apară tot mai mulţi desnădăjduiţi, care cad pradă viciului, desfrâului, actelor şi crezurilor satanice, descompunerii morale.
Naţiunea română are nevoie de o adevărată renaştere morală, renaştere care nu poate fi realizată decât prin efortul fiecăruia şi al tuturor românilor, prin reataşarea noastră la valorile moralei creştine, cu ajutorul unui nou stat, un stat care şi el trebuie construit pe fundamentul valorilor creştine.
Nu este prima oară când naţiunea română are parte de un stat anticetăţenesc, anticreştin, antiuman. Unul asemănător a fost şi cel comunist. Au mai fost şi altele în istoria noastră zbuciumată.
De-a lungul istoriei, românii, luaţi ca indivizi, familiile de români şi naţiunea română, în ansamblul ei, au reuşit să reziste mizeriilor materiale şi spirituale produse de diversele forme statale antiromâneşti şi anticetăţeneşti, de care au avut parte, au reuşit să-şi păstreze nealterat fondul biologic şi spiritual cu care i-a înzestrat Dumnezeu, fond constituit din robusteţe fizică şi morală, din iubire faţă de semeni, omenie, ospitalitate, cinste, hărnicie, cumpătare, dragoste de neam şi de ţară.
Existenţa statului hoţ, excroc, criminal nu poate constitui o scuză pentru individ, pentru familie şi pentru naţiune să accepte minciuna, hoţia şi crima ca valori sociale, ca pârghii legitime pentru realizarea individuală.
Fiecare român, fiecare familie de români, naţiunea română, în ansamblul ei, trebuie să-şi asume responsabilitatea, mai întâi, pentru a rezista şi a respinge “exemplul” de viaţă, de valori, oferit de statul hoţ, excroc şi criminal, apoi, pentru a înlocui, pe cale paşnică, democratică, prin vot, acest stat monstruos, cu un stat nou, cu adevărat democratic, adevărat garant al libertăţilor cetăţenilor, slujitor al eforturilor depuse de fiecare pentru realizarea plenară a propriei sale personalităţi.
Individul trebuie să se considere primul şi, în final, singurul responsabil pentru realizarea propriei vieţi. Pentru eşecurile sale, el nu trebuie să învinuiască nici statul, nici comunitatea, nici familia. El nu este îndreptăţit să-şi scuze faptele sale prin exemplele proaste oferite de stat, de comunitate, sau de propria familie.
Individul nu-şi poate realiza propria personalitate decât în interiorul comunităţii, în relaţie cu semenii săi. Fiecare trebuie să ne asumăm răspunderea pentru modul în care ne integrăm în societate – în interiorul familiei, al echipei în care lucrăm, în care locuim, al localităţii, al naţiunii.
Personalitatea individuală se realizează în comunitate şi este confirmată de aceasta. Nu putem trăi izolaţi, în afara comunităţii. Izolarea de comunitate ne împiedică să ne realizăm plenar propria noastră viaţă.
Omul nu-şi poate realiza propria personalitate încălcând dreptul similar al semenilor săi. Nu ne putem asigura propria bunăstare furând, însuşindu-ne averea, sau venitul altuia.
Ne câştigăm propria libertate, respectând-o pe a celorlalţi. Libertatea oamenilor este indisolubil legate de solidaritatea dintre ei, de capacitatea lor de a se respecta unii pe alţii şi de a se într-ajutora.
În relaţia noastră cu comunitatea, trebuie să acceptăm că toţi suntem supuşi greşelii. Putem greşi noi, dar pot greşi şi alţii. Trebuie să acordăm şi altora înţelegerea la care noi ne simţim îndreptăţiţi. Să acordăm mai degrabă iertare pentru greşelile altora decât pentru ale noastre. Să fim dispuşi pentru împăcare şi conciliere cu cei care au greşit, dar nu şi cu cei care au făcut răul cu intenţie. Să ne asumăm răspunderea proprie în a discerne între greşeală şi rea intenţie.
În relaţia noastră cu mediul înconjurător, cu natura, trebuie să acceptăm că atât noi, cât şi natura, suntem părţi ale Creaţiei lui Dumnezeu.
Fiecare dintre noi, ca şi comunităţile în care convieţuim, trebuie să ne construim în aşa fel propria viaţă încât să nu murdărim, să nu stricăm nimic din Creaţia lui Dumnezeu: nici pe noi înşine, nici natura, care ne-a fost pusă la dispoziţie, în mod gratuit.
Trebuie să concepem o astfel de societate, o astfel de economie, astfel de aşezări omeneşti, astfel de construcţii, astfel de industrii, astfel de reţele de drumuri şi telecomunicaţii, etc., care să nu murdărească, să nu deformeze, să nu rănească, să nu distrugă natura, mediul natural în care viaţa noastră este şi rămâne posibilă.

2. CONSTRUCŢIA STATULUI POPULAR
2.1. Statul mafiot postdecembrist.
Prin lovitura de stat care a urmat revoltei populare anticomuniste din decembrie 1989 şi prin manipularea informaţională a cetăţenilor, în România a fost instaurat un stat care s-a autointitulat democratic, dar care nu este construit de popor şi nu guverenează, nu exercită puterea statală, în interesul poporului, pentru popor. Dimpotrivă, el este un stat autocratic, dictatorial. Este un stat care s-a autoconstruit, un stat care s-a autocreat. Este un stat care s-a autoinvestit cu puterea statală.
Statul român postdecembrist este opera activiştilor şi securiştilor partidului şi statului comunist, care au creat Constituţia din 1991, au infiltrat partidele politice postdecembriste, au devenit membrii parlamentelor şi guvernelor postcomuniste, au conceput şi aplicat “reforma”, au conceput şi aplicat legile prin care capitalul românesc acumulat până în 1989 a trecut în proprietatea lor privată, prin care o bună parte a veniturilor cetăţenilor create după 1989 au intrat tot în buzunarele lor, ale guvernenţilor, prin care naţiunea română a fost adusă la starea de cea mai săracă şi umilită naţiune din Europa.
Clasa politică românească postdecembristă, constituită din foştii securişti şi activişti comunişti s-a înregimentat în diverse partide, care, prin discursuri şi lozinci acoperă întreg spectrul politic european, având, însă, toate, un scop comun: “reforma”, adică îmbogăţirea lor, a guvernanţilor, prin însuşirea avuţiei create de români înainte de 1989 şi după.
Pentru a-şi realiza obiectivul său fundamental – îmbogăţirea – clasa politică românească postdecembristă şi-a creat statul de care avea nevoie, stat care a aplicat aceeaşi politică, aceeaşi “reformă”, indiferent de coloratura politică a celor care au câştigat alegerile din 1990, 1992, 1996, 2000, 2004.
Pentru a-şi realiza scopul său fundamental – îmbogăţirea guvernanţilor – statul român postdecembrist s-a autodotat cu puteri nelimitate, discreţionare, dictatoriale.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a-şi pune membrii săi deasupra legii, prin legiferarea imunităţii parlamentarilor hoţi, excroci, corupţi, şpăgari, ţepari de bănci, de societăţi de asigurări, de fonduri de investiţii, ş.a.m.d.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a da legi prin care a expropriat cetăţenii României de întregul capital acumulat de aceştia de-a lungul istoriei, capital care a fost trecut, mai întâi, în proprietatea statului, prin Legea nr. 15/1990, apoi, prin aşa-zisa privatizare, în proprietatea privată a lor, a guvernanţilor şi a clientelei lor politice şi financiare.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a adopta legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern care au făcut posibilă îmbogăţirea guvernanţilor, prin jefuirea cetăţenilor de o mare parte a veniturilor acestora, prin inflaţie artificială, manipularea pieţelor de capital (vezi FNI, SAFI), falimentarea băncilor şi a întreprinderilor industriale, reducerea continuă a puterii de cumpărare a salariilor şi pensiilor.
Constituţia din 1991 nu i-a acordat statului român puterea de a tipări monedă, dar nici nu i-a interzis să tipărească monedă, astfel încât statul, prin Banca Naţională a României, a tipărit şi a aruncat pe piaţă atâţia bani câţi i-au trebuit pentru a genera o inflaţie galopantă, prin care salariile şi preţul forţei de muncă au fost aduse la unul din cele mai scăzute niveluri din lume, prin care întreprinderile româneşti au fost falimentate şi decapitalizate, astel încât să poată fi “trecute”, cvasigratuit, în proprietatea privată a guvernanţilor.
Constituţia din 1991 nu i-a acordat statului român puterea de a stabili nivelul dobânzilor la care banii tipăriţi de stat au fost puşi la dispoziţia sistemului bancar, nici nu i-a interzis, nu i-a impus vreo restricţie, sau vreo răspundere legată de nivelul acestor dobânzi, astfel încât statul, prin Banca Naţională a României, a impus, cu de la sine putere, niveluri ale dobânzilor de peste 100% pe an, care au contribuit şi ele la crearera inflaţiei artificiale, principalul instrument utilizat pentru jefuirea capitalului naţional, pentru reducerea valorii forţei de muncă şi a capitalului naţional, pentru sărăcirea populaţiei şi îmbogăţirea guvernanţilor.
Constituţia din 1991 nu a acordat statului român puterea de a da legi prin care să reglementeze piaţa de capital, respectiv modul în care să fie efectuate oparaţiunile de vânzare-cumpărare a titlurilor de valoare – acţiuni, obligaţiuni, etc. Fără a avea această putere, statul a dat mai multe legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern pentru reglementarea pieţei de capital, care au permis ca sume băneşti uriaşe ale cetăţenilor să fie furate de excroci – SAFI, FNI – cu ajutorul instrumentelor acestei pieţe, instrumente create de stat, prin lege, regulamente, instrucţiuni, etc.
Constituţia din 1991 nu a acordat statului român puterea de a da legi prin care să reglementeze circulaţia banilor în economie, prin care să reglementeze activitatea băncilor, a sistemului bancar. Fără a avea această putere de la popor, statul român a adoptat mai multe legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern prin care a permis Băncii Naţionale a României să falimenteze cea mai mare parte a băncilor cu capital de stat şi privat românesc (BANCOREX, BANCA AGRICOLĂ, BANKOOP, B.I.R., etc) şi aproape toate băncile populare înfiinţate după 1989.
Constituţia din 1991 nu a acordat statului român puterea de a avea proprietate privată, nici pe aceea de a fi proprietar de capital. Nici nu i-a interzis dreptul de a fi proprietar de capital. Nici nu i-a stabilit vreo răspundere pentru capitalul ajuns în proprietatea lui, a statului. El, statul român, se autoîmproprietărise în 1990, prin Legea 15/1990, cu întregul capital acumulat de cetăţenii români până în 1989, încălcând prevederile Constituţiei în vigoare la acea dată. Neavând nici o răspundere constituţională pentru capitalul naţional pe care şi l-a însuşit abuziv, statul român postdecembrist a făcut ce a vrut din acest capital, fără să dea vreo socoteală poporului, de la care furase capitalul: l-a devalizat, l-a vândut, la preţuri de nimic, cu sumele încasate şi-a plătit menţinerea la putere, i-a mituit pe salariaţi să se lase expropriaţi şi concediaţi.
Statul român postdecembrist s-a autodotat cu puterea de a pune pe grumazul cetăţeanului român cele mai grele impozite şi taxe de pe continent, deşi el, cetăţeanul român, tot datorită statului, are cele mai mici venituri.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a încălca, în mod sistematic, Constituţia, propriile legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern, cu puterea de a încălca libertăţile şi drepturile cetăţenilor, fără să răspundă, în nici un fel, fără să dea socoteală în faţa cetăţenilor pentru abuzurile sale.
Este cunoscut modul fraudulos în care guvernanţii României au obţinut în octombrie, 2003, votarea Legii privind revizuirea Constituţiei.
Adevăratul motiv al revizuirii Constituţiei nu l-a constituit, nicidecum, aderarea la Uniunea Europeană, ci jaful, adică scoaterea la mezat, la vânzare, a unor importante componente ale avuţiei naţionale, care, conform Constituţiei din 1991, nu puteau fi înstrăinate. “Scăpaseră” bogăţiile subsolului – aurul, uraniul, cărbunele, petrolul, gazele naturale, etc, ca şi apele – delta, lacurile, râurile, apele minerale.
Conform Constituţiei din 1991, făceau obiectul exclusiv al proprietăţii public – adică nu puteau fi înstrăinate, vândute – “bogăţiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicaţii, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public”. Conform Constituţiei revizuite în 2003, fac obiectul proprietăţii publice “bogăţiile de interes public (deci nu de orice natură) ale subsolului, spaţiul aerian (nu şi căile de comunicaţii), apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional (deci nu toate apele, ci numai cele de interes naţional)”.
Cina va stabili care bogăţii ale subsolului nu sunt de interes public şi care ape nu sunt de interes naţional? Poporul? Nu. Statul. Cum? Prin legi adoptate de parlamentarii care au votat şi legile privatizării, şi legile care au falimentat băncile şi fondurile de investiţii, şi legile care au condus la înjumătăţirea salariilor şi pensiilor.
Statul român postdecembrist a fost de la început şi continuă să fie un stat autocratic, mafiot, care trebuie înlocuit cu opusul său, un stat democratic, un stat popular.
2.2. Un stat popular românesc, cu adevărat democratic.
Partidul Popular propune românilor crearea unui nou stat românesc, cu adevărat democratic, asemănător statelor europene avansate, un stat popular, care să fie creat de popor şi să guverneze pentru popor.
Statul popular românesc va fi un stat care se va baza pe clasa mijlocie şi va sluji, în primul rând, interesele acestei clase.
Clasa mijlocie a societăţii româneşti va fi constituită din marea mjoritate a familiilor româneşti, care vor câştiga venituri atât din muncă, din salarii, cât şi din profit, din capitaluri.
Construcţia noului stat românesc, firesc, necesită elaborarea şi adoptarea unei alte Constituţii, o Constituţie democratică.
Noua Constituţie va trebui să prevadă, pe de o parte, o clară şi reală separaţie a puterilor în stat, iar pe de altă parte, un strict control reciproc al acestor puteri şi, cel mai important, instituirea unui real control al cetăţenilor asupra statului. Întregul stat, cu toate componentele sale, trebuie să devină un stat responsabil, să dea socoteală în faţa poporului, a cetăţenilor, pentru modul în care îşi exercită puterea constituţională.
Noua Constituţie trebuie concepută astfel încât nici o componentă a statului să nu-şi poată continua existenţa, să nu mai poată guverna, dacă a încălcat Constituţia.
Şeful puterii executive, şeful guvernului, care trebuie să fie una şi aceeaşi persoană cu şeful statului, adică Preşedintele Republicii, trebuie să fie ales direct de către popor şi să răspundă direct în faţa poporului pentru modul în care îşi exercită atribuţiile constituţionale.
Preşedintele României răspunde în faţa poporului pentru aplicarea legii, pentru modul cum este respectată legea. El trebuie să răspundă, direct, pentru creşterea numărului şi gravităţii infracţiunilor şi contravenţiilor.
Preşedintele României nu este ales ca să facă pe “mediatorul” şi “criticul” diverselor organe de stat care nu-şi fac datoria de a face să se respecte legea.
Preşedintele Republicii va avea puterea de a-şi alege şi numi membrii guvernului şi va avea drept de veto asupra legilor propuse spre adoptare de către Parlament. Legea respinsă de Preşedinte, împreună cu observaţiile acestuia, vor fi supuse atenţiei Curţii Constituţionale, care va aproba, fie textul propus de Parlament, fie cel propus de Preşedinte.
Pentru încălcarea prevederilor Constituţiei, pentru trădare, luare de mită, sau trafic de influenţă, Preşedintele va fi demis, prin referendum, ca urmare a hotărârii Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, la cererea a două treimi din numărul total al fiecăreia din cele două Camere ale Parlamentului, sau a Avocatului Poporului.
Puterea legislativă va fi compusă din Senat şi Camera Reprezentanţilor.
Membrii Camerei Reprezentanţilor vor fi aleşi prin vot popular, uninominal, în colegii electorale organizate în funcţie de numărul cetăţenilor cu drept de vot, şi vor fi desemnaţi de partidele politice, sau vor candida ca independenţi.
Membrii Senatului vor fi aleşi prin vot popular, uninominal, dar vor fi desemnaţi de către conducerile naţionale ale organizaţiilor sindicale, patronale, civice, profesionale, academice, confesionale, etc. Ei vor fi aleşi de toţi cetăţenii cu drept de vot ai ţării.
Pentru funcţia de senator, vor putea candida numai persoane care au depăşit vârsta de 50 de ani, s-au remarcat, la nivel naţional, în viaţa profesională, sau publică, şi nu au participat la guvernare.
Pentru încălcarea prevederilor Constituţiei, pentru trădare, luare de mită, sau trafic de influenţă, membrii Senatului şi ai Camerei Reprezentanţilor vor fi demişi prin hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la cererea Preşedintelui, a Avocatului Poporului, sau a unui număr de 80.000, respectiv 35.000 de cetăţeni cu drept de vot.
În toate instanţele judecătoreşti, cu excepţia celor militare, verdictele vor fi date de jurii, ai căror membrii vor fi aleşi prin vot popular.
Toţi procurorii şi judecătorii vor fi aleşi prin vot popular, inclusiv membrii Curţii Constituţionale şi cei ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru încălcarea prevederilor Constituţiei, pentru trădare, luare de mită, sau trafic de influenţă, ca şi pentru mai mult de două decizii anulate de instanţe superioare, procurorii, judecătorii şi membrii juriilor vor fi revocaţi din funcţie, prin hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la cererea Preşedintelui Republicii, a Avocatului Poporului, sau a unui număr de 1.000 de cetăţeni cu drept de vot.
Guvernul statului democratic, al statului popular, nu poate fi altceva decât putere executivă; el nu poate adopta legi, indiferent că ele se numesc ordonanţe simple, sau de urgenţă. El nu poate avea decât puterea de a elabora propuneri de legi, pe care să le supună adoptării Parlamentului, ca şi puterea de a face să se respecte legea, adică de a-i aduce în faţa instanţelor judecătoreşti pe cei care încalcă legea. Atât şi nimic mai mult. Nici instrucţiuni, nici regulamente, nici sancţiuni, nici avize, nici licenţe, nici aprobări, nici acorduri – toate surse de şpagă, mită, corupţie.
Membrii Guvernului trebuie demişi nu numai atunci când ei încalcă legea, ci şi atunci când procentul cetăţenilor care încalcă legea devine îngrijorător pentru societate, procent care trebuie stabilit prin lege.
Prin Constituţia din 1991 a fost creată instituţia Avocatului Poporului. Aşa cum o indică şi denumirea sa, cum de altfel prevede şi Articolul 55 din Constituţie, rostul şi rolul acestei instituţii constă în “apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”.
După 16 ani de existenţă, această instituţie este complet necunoscută cetăţenilor României. Ea nu şi-a făcut simţită prezenţa în viaţa societăţii româneşti.
Instituţia Avocatului Poporului, care ar trebui să apere pe toţi cei 22 de milioane de cetăţeni români de toate abuzurile şi nedreptăţile, cu care aceştia sunt confruntaţi, zi de zi, îşi desfăşoară activitatea în câteva camere şi are câţiva salariaţi. Aceasta, în condiţiile în care celelalte componente ale statului – preşedinţie, parlament, guvern, justiţie – care au produs abuzurile şi nedreptăţile prin care cetăţenii României au ajuns cei mai săraci şi năpăstuiţi cetăţeni ai Europei, dispun de zeci şi sute de palate, şi publice, şi private, şi de sute de mii de slujbaşi care le execută ordinele şi dispoziţiile.
avatar
Costel Cornea
Admin

Mesaje : 10
Data de înscriere : 25/11/2010
Varsta : 38
Localizare : Bacau

Vezi profilul utilizatorului http://desteaptarearomaniei.blogspot.com/

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum